Cum am facut sa ma inteleg mai bine cu colegii de birou

Pentru ca cel mai bine ne dam seama de rezultatele de-a dreptul "ametitoare" ale coaching-ului facut cu seriozitate si perseverenta, prin exemplul personal, m-am sfatuit cu cativa dintre clientii mei si, sub protectia anonimatului, s-au oferit sa impartaseasca experienta lor cu dezvoltarea personala alaturi de un coach (respectiv alaturi de mine :))

 ..............................................................................................................................................

Ma bucur sa am ocazia sa impartasesc si aici o parte din povestea mea. (si-asa o fac in fata tuturor celor care au rabdare sa ma asculte !) 

Cand am inceput sa lucrez cu Andra eram suparata! Nu suparata, de-a dreptul FURIOASA! Lucrez intr-o corporatie si am multi colegi de birou. Asta inseamna multe personalitati si multe stari de spirit diferite in fiecare zi. Problema mea era ca nu stiam sa gestionez reactiile celorlalti. Eu ma purtam frumos (asa ma vedeam eu, cel putin) si ma asteptam ca si ceilalti sa faca la fel. Orice comentariu acid sau neprietenos, il luam personal. Eu eram VICTIMA!!!! Ce vina aveam eu ca i-a murit colegului catelul, sau ca o alta colega era in perioada aceea delicata a lunii? Nu ma interesa si gata. Eu ma straduiam sa ascund orice problema as fi avut acasa, n-aveau de cat si ceilalti sa faca la fel!

Situatia era destul de grava. Devenisem artagoasa, insensibila si barfitoare. Deliciul zilei era cafeaua de pranz, cand puteam sa judec pe toata lumea cu cele cateva persoane care ma mai suportau. Nu-mi placea de mine, aveam momente cand ma intrebam ce se intamplase cu persoana corecta, de bun simt, politicoasa, care fusesem candva. Si cum sa ies din acest mediu care ma otravea si imi distrugea buna dispozitie si optimismul. Mi-aduc aminte cand imi spunea mama: "Daca intri in cocina te mananca porcii!"

M-am gandit sa plec in alta parte, dar unde? Am intrebat in dreapta si in stanga si nici unul dintre fostii colegi de facultate sau prieteni din copilarie nu-mi garanta ca in alt loc de munca oamenii ar fi fost toti niste ingerasi iar mediul de lucru Campiile Elizee. Asa ca mi-am zis: "aici am o pozitie buna, sunt apreciata profesional, nu are rost sa schimb".

Cam asta era starea mea de spirit cand am auzit la un seminar despre imbunatatirea conditiilor de lucru si a relatiilor interumane, pe care corporatia il tinea periodic, despre o metoda relativ noua, dar foarte eficienta, numita COACHING. In strainatate, spuneau ei ca este foarte apreciata, la noi mai timid, dar incepea sa isi dovedeasca eficienta. Ne propuneau ei un coach, dar eu, carcotasa cum sunt, mi-am zis sa caut pe cont propriu ceva care sa mi se potiveasca. Asa incat am inceput sa ma interesez. Am citit despre coaching, am cutreierat internetul indelung pana am ajuns la un articol scris de o doamna care facea Life Coaching si care mi-a placut tare mult. 

Am contactat-o si am stabilit o intalnire. Trebuia sa o analizez eu si sa vad daca ma pot simti relaxata in preajma ei, si-asa aveam eu o problema la capitolul relatii interumane. Ne-am intalnit si am stat de vorba cam o ora, ca eu nu aveam timp de "stat la cafele toata ziua ca altii". I-am spus de la inceput asta si a fost surprinzator de concisa. Mi-a explicat cum vom lucra, ce asteptari sunt de la mine, cate sedinte trebuie sa avem minim pentru a vedea rezultate si mi-a mai spus, clar si raspicat, ca voi avea responsabilitatea rezultatelor mele, dar si sustinerea unor metode de lucru extrem de bine puse la punct si verificate deja de sute de mii de clienti. Am stabilit sa lucram o data pe saptamana, pe o perioada de 4 luni.

La inceput a fost GREEEEU! Ma luptam cu mine si ma simteam cand intr-o tabara, cand in alta. Parca imi placea rolul de victima, era asa caldut si cunoscut, dar in acelasi timp imi si venea sa ma scutur singura de ceafa si sa ma pun la punct. Am muncit cu proprii "demoni" si am scos la iveala pietrele de moara care ma trageau in jos. Dupa vreo trei luni am observat ca ziua imi incepea cu un zambet, pasii imi erau mai usori in drum spre servici. Parca si colegii erau mai prietenosi si mai fericiti. Cand vedeam acum pe cineva suparat si incruntat ma gandeam: "ce trist e, o fi avut vreun necaz. Hai sa-i zambesc eu, sa-i mai luminez ziua." Cafeau de pranz nu ma mai atragea atat de mult, parca mai frumoasa era o scurta plimbare la aer, sa-mi limpezesc mintea. 

Am lucrat cele patru luni si pot spune ca viata mea la birou este mult mai senina, lumea zambeste cand ma vede si eu le raspund cu bucurie. Mai sunt momente tensionate, dar s-a ridicat valul acela negru care ma apasa si imi otravea ziua. Acum inca mai lucrez cu mine, m-a invatat Andra cum, si de cate ori am o stare indoielnica sau imi vine sa judec aspru pe cineva, revin la metodele invatate si ma luminez. 

Multumesc Andra pentru ajutorul dat. Acum pot sa citez un alt proverb pe care il spunea mama: "Omul sfinteste locul!"