O mamica si sotie fericita

Pentru ca cel mai bine ne dam seama de rezultatele de-a dreptul "ametitoare" ale coaching-ului facut cu seriozitate si perseverenta, prin exemplul personal, m-am sfatuit cu cativa dintre clientii mei si, sub protectia anonimatului, s-au oferit sa impartaseasca experienta lor cu dezvoltarea personala alaturi de un coach (respectiv alaturi de mine :))

 .............................................................................................................................................

 Sunt mama unui baietel de 1 an si 10 luni. Imi iubesc familia mai mult decat orice pe lume si imi doresc sa fim uniti si fericiti impreuna pentru totdeauna. Acum chiar cred ca este posibil. 

Povestea mea incepe acum un an, V. avea aproape 10 luni si eu eram extenuata. Stateam acasa cu baietelul meu si sotul meu lucra de dimineata pana seara, luand adesea ore suplimentare pentru a completa diferenta dintre salariul meu anterior si indemnizatia pe care o primeam de la stat. Nevoile familiei noastre crescusera, dar veniturile scazusera o data cu intrarea mea in concediul de crestere a copilului. In plus, faptul ca stateam acasa si ma ocupam de gospodarie si de V., schimband ritmul cu care ma obisnuisem pana atunci si limitandu-mi libertatea de miscare in acelasi timp, ma storcea din punct de vedere emotional. Ma simteam prinsa intre sentimentul de iubire si recunostinta pentru mica minune din bratele mele si sentimentul de inutilitate, adanc inradacinat, dupa ce toate prietenele mele se grabisera sa se intoarca la servici la trei luni de la nastere si sa angajeze o bona sa aiba grija de copilasii lor. 

Simteam in adancul inimii ca este mult mai bine pentru mine si baietelul meu sa raman alaturi de el acasa cat mai mult posibil, dar mintea mea imi spunea altceva. Rationalul ma certa si ma blama pentru aceasta decizie "neinteleapta" si "egoista" fata de bunastarea familiei. 

In paralel cu lupta interioara pe care o duceam, cand il vedeam seara pe sotul meu, aveam o atitudine distanta si plina de repros. Nu se implica suficient in cresterea celui mic; pentru el era usor, se ducea la job si venea apoi acasa sa se odihneasca si tot EU eram cea care trebuia sa aiba grija sa fie mancarea calda, copilul adormit devreme ca el sa aiba timp sa vada stirile sau serialul preferat si sa mai am si o dispozitie romantica pe deasupra. E adevarat ca el nu mi le cerea pe fata, dar puteam sa-i citesc asteptarile in ochi, in mimica fetei sau in oftatul pe care il scotea cand se aseza seara pe canapea. Uneori mai rabufneam si ii spuneam vreo doua vorbe taioase, drept pentru care ne culcam unul cu spatele la celalalt. 

Aveam nevoie de o bunica, o matusa, o bona, cineva sa ma ajute peste zi, dar aceste ajutoare erau fie inaccesibile din cauza distantei, fie din cauza banilor. Nu mai aveam suficient timp sau dispozitie sa ma vad cu prietenele, ceea ce ma facea sa ma simt tot mai singura. Calculatorul si retelele de socializare erau cele mai bune prietene acum, nu cereau mai multa atentie decat aveam de oferit si nu trebuia sa plec de acasa ca sa le accesez. 

Pe un asemenea site am vazut o conversatie dintre o mamica pe care o aveam in lista de prieteni si o doamna coach, prima ii multumea celeilalte pentru ajutorul oferit pentru a depasi o criza pe care o avusese la servici. 

Mi-am zis, nu stie ce-i aia criza, stai sa vada in ce situatie sunt eu, de aici nu poate sa ma scoata nimeni. De curiozitate, am abordat-o pe doamna in cauza si am intrebat-o cat m-ar costa asa "un tratament". Mi-a explicat ce face ea si in ce constau sedintele de coaching, dar mi-a spus ca pentru a avea parte de o schimbare reala si profunda, este nevoie sa lucram cateva luni bune si se cere si lucru individual. Cand mi-a spus cat ma costa mi-am zis: "Nu, nu e de mine, cum sa sustin eu 15-20 de sedinte? Ar fi o gramada de bani." Atunci am stabilit sa lucram cu cea mai arzatoare problema pe care o aveam si sa facem doar 6 sedinte de inceput. Chiar daca insemna sa reorganizez bugetul familiei, dupa o discutie cu sotul, am decis ca este foarte important sa incerc sa fac ceva, pentru ca lucrurile nu mergeau bine deloc. 

Am stabilit sa lucram de 2 ori pe luna, iar in restul timpului sa fac ceea ce am aflat apoi ca se numeste "self coaching". Era singura varianta viabila pentru situatia in care ma aflam. 

Cum disperarea de a fi inutila era sursa multor probleme pe care le aveam, am inceput cu asta. Am fost socata sa vad cate fatete are un obiectiv aparent simplu si clar. 

Recunosc, am tras de mine mai rau ca un patron de angajatii lui, dar dupa trei luni de lucru, facandu-mi o analiza, am ramas uimita de implicatii. Sa fiu mai explicita: perceptia mea asupra noului meu rol de "casnica full time" s-a modificat dramatic. M-am concentrat mai mult pe realizarile mele de a fi o mama devotata si un coordonator de camin eficient, decat pe schimbarea de ritm fata de mersul la job. Am inceput sa-i fiu recunoscatoare sotului meu pentru rabdarea cu care ma asculta de fiecare data cand venea de la servici si l-am implicat mai mult in cresterea lui V. Ii placea la nebunie sa stea cu cel mic si sa-l invete cate-n luna si in stele, sa se joace impreuna sau sa stea cu el pana adoarme, dar inainte eu nu ma gandisem sa ii dau ocazia sa o faca. Retelele de socializare continuau sa fie modalitatea principala de a intra in contact cu lumea, dar nu ma mai blamam pentru asta, stiam ca o sa vina momentul cand imi voi relua relatiile de prietenie face to face. 

Andra, coach-ul meu, m-a rugat sa ii spun dupa trei luni de lucru impreuna, cum mi se pare ca a evoluat situatia. I-am spus: "E wow! Nu-mi vine sa cred ca am descoperit cum sa fac sa ma simt asa de bine cu mine." Dupa inca o discutie cu sotul, am hotarat impreuna ca banii investiti in coaching au fost un castig pe toate planurile si ca merita sa continui, dar de data asta, nu de una singura. Am vorbit cu Andra si am decis sa lucram impreuna cu ea, de doua ori pe luna fiecare, timp de 6 luni si sa vedem unde ne vor duce decoperirile si transformarile personale. 

Au trecut 9 luni de atunci si nu ne-am saturat sa ne redescoperim, am reinviat ca cuplu si indivizi, iar V. va creste alaturi de niste parinti echilibrati.

Multumim Andrei si acestor metode de lucru extraordinar de accesibile si eficiente!