Sunt convinsa ca nu sunt singura care a primit in educatie informatia ca "machiajul strica tenul", cine se "picteaza pe fata" nu are prea mult creier in cap, machiajul este "sanatate din cutie", potrivit femeilor mai in varsta care nu mai au frumusete naturala etc.
Toate astea nu ar fi contat poate, daca n-ar fi venit la pachet cu o lipsa totala de educatie in privinta ingrijirii corporale. Sa nu vorbim despre "iubirea de sine", pentru ca aceasta notiune era straina generatiei parintilor si bunicilor nostri, dar inafara de curatenie si un par pieptanat, unghii curate, picioare epilate, nu mi-aduc aminte sa fi primit alte indicatii.
In contextul acesta, ideea de a ma demachia dimineata si seara, de a folosi o crema (un ulei) pentru fata si corp, a face o manichiura, o pedichiura, a aplica un machiaj discret si de bun gust, un par coafat natural, poate chiar un masaj din cand in cand, imi parea o corvoada specifica celor care, neavand alte atuuri, isi folosesc corpul pentru a se realiza in viata.
La pachet cu acest mod de gandire inoculat din copilarie au venit incurajarile obsedante ale familiei: "invata, ca doar asa vei reusi", "tot ce conteaza este ce ai in cap si ce scoti pe gura, nu e timp acum de distractie", "femeile trebuie sa fie mult mai bine pregatite decat barbatii pentru a avea sanse egale".
Cumva toate aceste s-au adunat si au format o convingere ferma ca machiajul este o pierdere de timp si o corvoada la care nu sunt dispusa sa ma inham. Si totusi, undeva in jurul varstei de 30 de ani am inceput sa ma iubesc mai mult, pe mine, femeia vulnerabila, delicata si seducatoare care statuse in umbra, pusa la punct de toate aceste tipare de gandire primite in educatia timpurie. Atunci am simtit o bucurie neasteptata de a explora si aceasta latura a mea, dar mi-a luat inca cativa ani sa transform omida in fluture.
Nu sunt nici acum o impatimita a zugravelii si excesului in ceea ce priveste machiajul, dar nu-l mai reneg ci il folosesc ca pe un instrument discret prin care sa-mi exprim trairile si emotiile. De multe ori sunt naturala, alteori ma joc, insa am descoperit ca nu am de ce sa-mi fie frica, pentru ca putin rimel si ruj nu imi va scadea IQ-ul si nici nu imi va reduce prestanta in fata celorlalti.
Curaj! Bucurie! Incredere! Feminitate!
Putem depasi orice bariera autoimpusa si orice obicei atunci cand dam voie sufletului sa vorbeasca si lasam vocea critica din mintea noastra sa ia o pauza, in favoarea vocii autocompasiunii si iubirii de sine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Te invit sa impartasesti cu mine gandurile tale aici.